Sony Ericsson Satio Review - Maestrul fotograf
Daca Nokia vinde cel mai mult, Samsung se incurca in numarul si numele modelelor, LG inoveaza mereu si Motorola supravietuieste, atunci Sony Ericsson face ce stie cel mai bine - fotografii!
Sony Ericsson Satio (sau Idou pentru alte piete) este telefonul cu o camera foto de 12 megapixeli, scos in replica la Samsung Pixon, cu acelasi numar de pixeli. Insa care e diferenta va spunem mai jos.
Imaginile oficiale ale telefonului Satio
Caracteristicile principale
- Display de 3,5 inch touchscreen rezistiv, 640x360 pixeli
- Camera foto 12.1 megapixeli cu autofocus
- Xenon Flash, LED Flash, capac de protectie pentru lentila
- Inregistrare video la 30 fps VGA
- Symbian S60, meniu multimedia, homescreen personalizat
- ARM CPU 600 Mhz, 256 MB RAM, grafica dedicata
- Quad Band GSM, 3G cu HSDPA la 7.2 mbps si HSUPA
- Wi-Fi si GPS cu aGPS
- Radio FM cu RDS
- TV-Out
- Accelerometru pentru rotirea ecranului
- USB si Bluetooth Stereo 2.0
- Web browser cu suport Flash
- Office Document Viewer
- Card microSD Hot-Swappable
Principalele dezavantaje
- Lipsa jack stereo 3.5 mm
- Fara suport DivX sau XviD
- Fara apelare inteligenta
- Xenon Flash slab
- Lipsa difuzoare stereo
- Redare greoaie a clipurilor Flash
- Editare documente doar prin upgrade contra cost
Prima impresie
Sony Ericsson Satio, primul smartphone Sony Ericsson cu Symbian S60 si-a facut debutul destul de greu pe piata, fie din motive de interfata, fie la nivel hardware, compania cautand asiduu un compromis intre cele doua elemente. Si asta, ca sa poata raspunde lansarii primului telefon cu un senzor foto de 12 megapixeli - Samsung Pixon.
Pe cat de rapizi au fost cei de la Samsung, pe atat de mare va fi dezamagirea fanilor atunci cand vor compara Pixon cu Satio - pentru ca, pur si simplu, nu suporta comparatie. Satio are cam tot ce se poate pune pe un telefon mobil fara pretentii de smartphone : display touchscreen de mari dimensiuni, camera foto de 12.1 MP, modul GPS,
conectivitate Wi-Fi, HSDPA si altele. Dar cel mai important lucru de la Sony Ericsson Satio este expertiza specialistilor din Japonia si Suedia la partea de captare a imaginilor. Cu mana pe inima va spunem ca nu s-a inventat inca pe lume un telefon mobil care sa faca poze mai bine decat un Sony Ericsson.
Scos din cutie
Sony Ericsson Satio vine intr-o cutie destul de compacta si la fel de simpla cum ne-au obisnuit. Pachetul de vanzare include toate lucrurile pe care va asteptati sa le gasiti sub capac - incarcator DC, cablu USB, ghid de utilizare, un stylus la care o sa renuntati pentru ca ecranul este capacitiv si poate fi usor controlat cu
degetele, un CD cu software pentru PC, un set de casti si un cadou placut sub forma unui card microSD de 8 GB, ceea ce nu e putin lucru.
Satio in cutie
Design si constructie
Cu design candybar (privit pe fuga poate fi confundat cu LG KU990 Viewty), Satio este destul de compact iar dimensiunile de 112x55x13 mm permit strecurarea in orice buzunar fara a provoca vreo umflatura inestetica. Greutatea de 126 de grame este in limitele oricarui terminal cu dimensiuni similare de pe piata. Telefonul vine intr-o gama de trei culori diferite - negru, bordo si
argintiu. Cu exceptia culorii Bordeaux, negru si argintiu arata bine in mana unui barbat. Carcasa este din plastic bine finisat si nu s-a apelat la artificii de design ca parti metalice lucioase sau vopsea cauciucata dintr-un motiv simplu : sa-i pastreze o greutate decenta. Cea mai mare parte a fetei telefonului este acoperita de
ecranul generos cu 3.5 inch si o rezolutie de 640x360 pixeli ce suporta 262 k culori si are o calitate remarcabila a lizibilitatii, a contrastului si luminozitatii pentru un TFT. Faptul ca este touchscreen rezistiv, necesita o apasare mai ferma, dar avantajeaza navigarea fara stylus. Sub ecran exista trei taste hardware pentru
apelare, terminare apel si tasta de meniu. In partea superioara sunt dispuse camera video, senzorul de proximitate, cel de iluminare si casca.

Pe partea stanga a telefonului sunt dispuse tastele pentru blocare, portul de conectivitate si slotul pentru cardurile microSD. Lipsa unui jack stereo si a unui port USB sunt singurele compromisuri facute la aspectul general al telefonului. Pe partea dreapta gasim butoanele pentru camera foto, o tasta dedicata accesarii galeriei
de imagini si cele pentru controlul volumului.
Spatele telefonului este acoperit in mare masura de un capac impresionant pentru camera foto de 12 megapixeli insotita de Xenon Flash, un LED Flash si o serie de senzori grupati in jurul lentilei pentru reglarea conditiilor de iluminare, asa cum au camerele foto compacte. Solutia Dual Flash este o alegere foarte inspirata si va
asigura o calitate superioara a capturilor in conditii de luminozitate scazuta.
Sub capacul din spate se afla o baterie Li-Polimer BST 33 cu o valoare nominala de 900 mAh cu o autonomie in jur de 3 zile la o utilizare intensa, dar la o utilizare normala, pentru apelare si navigare pe internet, bateria rezista 5 zile fara sa dea vreun
semn de oboseala.
Aspecte generale
Sony Ericsson Satio a fost supus testului nostru traditional de comparare a performatei difuzorului, capitol la care nu este vreun campion, dar nici nu se face de ras. Singura problema intampinata a fost in mediile zgomotoase, unde Satio se cam indeparteaza, in sens negativ de concurenta :
Test difuzor |
voce |
muzica |
sonerie |
iPhone 3 GS |
66.1 |
62.1 |
71.7 |
sub medie |
Acer Neo Touch |
64.6 |
65.7 |
75.8 |
mediu |
Sony Ericcson Satio |
71.8 |
66.1 |
78.2 |
bun |
Samsung Pixon |
75.7 |
72.8 |
78.2 |
foarte bun |
HTC HD |
77.7 |
73.7 |
76.7 |
excelent |
Interfata
Sony Ericsson Satio este primul terminal din portofoliul companiei ce ruleaza sistemul de operare Symbian S60 cumparat de la rivalul Nokia. Spre deosebire de cel original Nokia, la Satio meniul este usor redesenat si vine in plus cu interfata bazata pe ecrane virtuale ce pot fi vizualizate succesiv, prin intermediul gesturilor
sau prin apasarea taburilor, oarecum in stilul X-Panels de la nava amiral Xperia. Din pacate, alaturarea acestui telefon cu sistemul de operare Symbian ni se pare o alegere gresita, un Windows sau Android fiind net superioare sistemului Symbian care si-a cam atins limitele. Daca tinem cont de faptul ca Symbian nu ofera o optiune
prin care sa inchizi toate aplicatiile ce ruleaza in background - trebuie sa le iei pe fiecare in parte sau de faptul ca animatiile meniului incetinesc viteza de raspuns, atunci e clar ca Sony Ericsson s-au grabit cu aceasta solutie.
Interfata lui Satio iti pune la dispozitie mai multe scurtaturi catre aplicatii si iti ofera un acces mai rapid catre cele care nu sunt in lista de shortcuts. in concluzie, e de preferat sa apelezi la aceasta interfata in locul celei clasice Symbian. Activarea se face din meniul Settings-Personal-tandby-Standby theme. Aici mai
sunt disponibile inca trei interfete : Finger use, Basic si Navigation Bar. Puteti sa le incercati pe toate si sa vedeti care este cea mai apropiata de nevoile voastre.
Ca orice Symbian, agenda telefonica permite, practic, o capacitate nelimitata si o functionalitate dintre cele mai bune de pe piata. Puteti alege afisarea contactelor de pe cartela SIM, din telefon sau ambele variante. Pentru cautare puteti folosi nume sau prenume, cautarea graduala sau cea in trepte, numar cu numar. Editarea
unui contact ofera o varietate mare de posibilitati si puteti sa atribuiti tonuri de apel, inregistrari video sau fisere foto. De asemenea, puteti salva contactele individual sau in grupuri. Jurnalul de apeluri afiseaza pana la 20 de numere formate, primite sau ratate iar in meniul dedicat Jurnalului de apeluri aveti posibilitatea
sa vadeti o lista detaliata a tuturor apelurilor, mesajelor si a transferurilor de date din ultimele 30 de zile.
Partea dedicata schimbului de mesaje este ireprosabila din toate punctele de vedere. Satio include toate tipurile comune de mesaje - SMS, MMS si E-mail.Editorul este partajat pentru SMS si MMS si unul separat pentru E-mail, si exista si enervantul (de altfel foarte util pentru cei ce au rabdare sa-l inteleaga) dictionar T9.
La compunerea unui mesaj se afiseaza contoarul de caractere pana in limita a 160, iar un indicator va afiseaza numarul de parti in care va fi impartit mesajul ce depaseste cele 160 de caractere. O functie utila este programarea trimiterii unui e-mail atunci cand este disponibila o conexiune la internet. Clientul de E-mail suporta
majoritatea formatelor si a protocoalelor de securitate, asa ca accesarea Gmail, Yahoo sau MSN este la indemana. Telefonul suporta atasarea de fisiere si semnatura iar citirea unui e-mail pe ecranul de 3.5 inch devine o adevarata placere.
Aplicatia "Search" este foarte utila, cu ajutorul careia gasiti rapid informatiile din telefon, cautand dupa un cuvant sau dupa mai multe cuvinte cheie. Cautarea se poate face in mesaje, in albumul multimedia, in calendar, note sau in agenda telefonului.
Sony Ericsson Satio recunoaste si scrisul de mana iar tastatura virtuala Qwerty
poate fi folosita in mod portrait si in mod landscape. Din pacate, afisarea acesteia este in modul landscape implicit, rotirea telefonului nepermitand schimbarea pozitiei - pentru acest lucru trebuie sa activati aceasta functie manual.
Multimedia
Satio dispune de un player grupat in jurul unui Media Center, similar cu cel disponibil pe consola Playstations, un mod atractiv si facil la continutul media din telefon. Din nefericire, fiind adaptat la Symbian, lipsesc presetarile audio, egalizatorul si tot ce tine de ajustarea sunetului. Sony Ericsson au decis sa reduca ma minim
comenzile si exista doar trei scurtaturi catre fiserele multimedia - foto, audio si video. In schimb, exista posibilitatea sa descarcati de pe internet un player mai performant, cel putin la nivel de reglaje fine si aspect.
Video playerul are o interfata banala, fara prea multe caracteristici. Cele existente acopera nevoile de baza si este ajutat un pic de accelerometru. In rest, vine cu suport pentru fisiere MPEG4 la rezolutie VGA, iar clipurile redate sunt sunt orice critica. Pacat, pentru un telefon cu origini de Omnia, recunoscut pentru capabilitatile video
avansate. Modul de vizualizare poate fi schimbat din landscape in portrait, iar butoanele de control dispar automat dupa cateva secunde. Per ansamblu, video playerul este calcaiul lui Ahile al lui Satio Star.
In schimb,galeria de imagini este una dintre cele mai bune, cu posibilitati de personalizare multe. Una din optiuni permite, cu un singur click, accesul la cele mai recente imagini capturate. Vizualizarea fotografiilor este o bucurie cu Satio, mai ales ca sunt afisate pe tot ecranul si se deruleaza in mod slide la stanga sau la dreapta. Aveti
posibilitatea de a le edita, sterge, muta, roti, imprima sau de a le aloca unui contact, si asta prin simpla atingere a ecranului.
Camera foto
Daca in urma cu cativa ani, o camera foto de 12 megapixeli pe un telefon mobil era o simpla speculatie, Sony Ericsson Satio poate fi considerat un pioner alaturi de Samsung cu al lor Pixon. Spre deosebire de sud-coreeni, care au vrut, mai degraba, sa intre in istorie ca primii ce au pus un astfel de senzor pe un telefon, Sony Ericsson au lucrat mai
atent la acest capitol si au adus toata experienta de la divizia de camere foto compacte ale jumatatii Sony. Rezolutia maxima a fotografiilor este de 4000x3000 pixeli si rapoartele suportate de ecran sunt 4:3 si 16:9. Daca va asteptati la fotografii excelente, o sa va dezamagim, dar asta dintr-un simplu motiv - Satio este un telefon mobil. Chiar si asa,
imaginile capturate de el sunt dincolo de orice camera foto de pe un telefon mobil. Culorile vibrante si saturatia excelenta, cantitatea de detalii captate si nivelurile de zgomot, fac din Sony Ericsson Satio cel mai bun telefon cu aparat foto de pe piata la ora actuala. Daca Samsung Pixon are un blitz mai rapid si un soft de auto corectare a pozelor,
Satio il bate la orice alt capitol legat de fotografiere - de la zoom, la stabilizatorul de imagine si pana la calitatea excelenta a inregistrarii video de 30 fps in mod VGA. Un alt lucru la care Satio se detaseaza de concurenta este viteza aproape instantanee cu care salveaza pozele in memorie, in conditiile in care o poza are in medie in jur de 2 MB.
Din momentul capturii si pana la salvarea imaginii pe card trec cateva sutimi. Nu o sa vedeti pe ecranul lui Satio vreun mesaj de genul "Please Wait".
Conectivitatea
Incepand cu elementele de baza ca 4 benzi GSM si EDGE, precum si compatibilitatea cu retele 3G, Satio suporta toate tipurile de conexiuni GSM. Include si Wi-Fi, iar viteza de transfer date este de 7.2 mbps in mod HSDPA si de 3.6 mbps in mod HSUPA. Sony Ericsson Satio dispune de Blutooth Stereo cu protocol A2DP si suport DLNA. Receptorul GPS integrat se
incadreaza in parametri de functionare normali iar localizarea prin Google Maps dureaza la activare putin peste doua minute. Alaturi de aplicatia de la Google, Satio mai vine cu cateva programe dedicate navigarii prin GPS.
Alta veste buna de la Sony Ericsson este renuntarea la cardurile M2 si disponibilitatea unui microSD, format mult mai raspandit pe piata. Cardul este de tip hot-swappable (nu mai nevoie sa reporniti telefonul cand il scoateti) si usor accesibil, ascuns sub o clapa ce-l protejeaza de praf si umiditate. Telefonul suporta carduri de pana la 16 GB si vine cu
un card de 8 GB in dotare.
In ceea ce priveste browserul web, putem spune ca are foarte putine deficiente in utilizare, una dintre ele fiind scrolling-ul ce nu are o alunecare completa si se opreste prea brusc datorita ecranului de tip rezistiv. Nivelul de zoom este presetat la valori de la 30, 100 si 200 %, iar modul de vizualizare este portrait si landscape. Inalta rezolutie a ecranului
este un plus pentru navigarea pe web, iar suportul pentru Java si Flash completeaza exeprienta navigarii. De asemenea, vine dotat cu un camp special Auto Fill ce permite logarea pe paginile de internet mult mai usoara. Viteza de navigare este decenta, dar la vizionarea clipurilor de pe YouTube am intampinat cateva intarzieri. In general, browserul bazat pe Symbian
este decent dar nu la fel de bun ca Opera Mini ce poate fi descarcat gratuit de pe net.
Utilitare
Organizatorul de pe Symbian S60 nu a fost indeajuns de optimizat pentru o interfata de tip Touch si acest lucru se va observa usor. La fel si calculatorul, ce poate fi folosit mai bine cu stylus-ul din dotare decat prin atingerea cu degetul. Calendarul are cele patru moduri de vizualizare : lunar, saptamanal, zilnic si To-Do. Fiecare eveniment are campurile proprii
ce pot fi personalizate fie cu alarma, fie ca Memento. Convertorul este unul clasic si permite compararea majoritatii unitatilor de masura universale.
Office Mobile este prezent pe Sony Ericsson Satio si permite vizualizarea documentelor Word, Excell si PowerPoint. Pentru afisarea fisierelor PDF trebuie sa descarcati separat o aplicatie contra cost, cea de pe telefon fiind limitata la 15 zile de utilizare gratuita. Din pacate, editarea documentelor nu este inclusa pe Satio, si aceasta putand fi achizitionata contra
cost de la Sony Ericsson. Pachetul de utilitare mai include un recorder de voce, aplicatia Note, un timer si alarma clasica ce va permite setarea a mai multe moduri - zilnic, saptamanal sau la alegere. O facilitate utila este posibilitatea activarii functiei snooze prin simpla intoarcere a telefonului, gratie accelerometrului inclus.
Modulul GPS
Sony Ericsson Satio dispune de un modul GPS integrat, iar sensibilitatea sa nu este impresionanta. Ajutat de software WisePilot ofera toate caracteristicile pe care le asteptati de la o solutie de tip SatNav. Are ghidare prin voce, harti complete de la Navteq, vizualizare 3D, rute exstinse de navigare, planificare, puncte de interes, conditiile meteo si chiar si
amplasarea camerelor radar de pe traseu. Dezavantajul este ca hartile dintr-o anumita locatie trebuiesc descarcate contra cost prin conexiunea la internet. De asemenea, exista si un mic compas inclus pentru facilitarea navigarii. Satio vine cu acces direct la Google Maps, o alternativa mai simpla, dar mai facila la hartile din pachetul de navigare propriu.
Alte dotari
O aplicatie foarte interesanta si utila este SMS Preview, un instrument ce permite vizualizarea mesajelor direct in Homescreen ce functioneaza chiar si telefonul blocat. De asemenea, aveti posibilitatea de a seta perioada de timp a previzualizarii mesajelor. Alta functie utila este cea de localizare a locatiei telefonului bazata pe CellID si care detecteaza automat
pozitia dumneavoastra. Desigur, aceasta functie este utila, mai degraba sotiei sau prietenei! Noi nu ne-am dori asa ceva pe un telefon mobil!
Sony Ericsson Satio sta bine si la capitolul distractie venind echipat cu cateva jocuri haioase si ce pot fi controlate prin intermediul accelerometrului. Labirint 3D este unul dintre ele si poate fi parcurs prin inclinarea telefonului si ghidarea unei bile la punctul final, in genul jocului ce a facut furori pe HTC Touch Diamond. Al doilea joc inclus este Sudoku ce
are mai multe nivele de dificultate, fiecare nivel terminat aducandu-va cateva trofee virtuale.
Cuvinte de final
Cei de la Sony Ericsson aveau mare nevoie de un castigator la un capitol, tinand cont de concurenta acerba din industrie. Este adevarat ca pe piata exista Samsung Pixon ce ii este superior la dotari, sau iPhone ce-l intrece la interfata sau Nokia N900 ce navigheaza pe iternet mult mai rapid, si chiar alte modele din portofoliu propriu il intrec la multe capitole, dar
Satio nu este un smartphone si pierde puncte si la interfata bazata pe Symbian. Cu toate astea este purtatorul incontestabil al stindardului de cel mai bun telefon foto din lume in momentul de fata.
|